Istoria familiei Teleki
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Teleki Sámuel a devenit principalul dezvoltator al domeniului. Întors dintr-o călătorie de studii în Europa de Vest și pregătindu-se pentru căsătoria cu Iktári Bethlen Zsuzsanna, el a inițiat lucrări importante de construcție.
În secolul al XIX-lea, familia a continuat să își extindă și să își modernizeze domeniul, prin amenajarea parcului și adăugarea de noi clădiri. La începutul secolului al XX-lea, familia Teleki încă avea un rol semnificativ în aristocrația transilvăneană, însă din cauza evenimentelor războiului și a schimbărilor politice, și-au pierdut treptat influența de odinioară.
Castelul Teleki din Dumbrăvioara
Zsuzsanna Bethlen, soția lui Samuel Teleki
Contele Samuel Teleki de Sâncrai, cancelar
Samuel Teleki (explorator)
Istoria localității Dumbrăvioara
Centrul economic format în jurul castelului și parcul de tip englezesc au devenit unele dintre principalele atracții ale localității.
Istoria Castelului Teleki
Începutul construcțiilor
Construcția castelului a început în secolul al XVIII-lea, inițiată de Teleki Sámuel după întoarcerea sa acasă, în perioada în care se pregătea pentru căsătoria cu Iktári Bethlen Zsuzsanna.
– 1769–1771: construirea aripii de nord
– 1773–1774: realizarea aripii de sud
Clădirea a fost realizată în stil baroc, cu acoperiș mansardat, pavilioane de colț, frontoane și blazoane heraldice. Interiorul era format din încăperi cu bolți și tavane plane, decorate bogat cu stucaturi.
Funcțiile aripii de sud
Aripa de sud avea funcții gospodărești și economice: aici se aflau casa personalului, spălătoria, brutăria, casa fetelor și camerele servitorilor. La subsol erau amenajate pivnițe pentru legume, pâine și vin.
Amenajarea parcului și extinderile
În timpul lui Teleki Sámuel, castelul era deja înconjurat de o grădină, care în secolul al XIX-lea a fost transformată într-un parc de tip englezesc. A doua etapă a amenajării parcului a avut loc la mijlocul secolului al XIX-lea, când nepotul cancelarului, contele Teleki Sámuel (1817–1882), a construit un mare iaz cu pești, o herghelie și o pistă de echitație, ca parte a parcului englezesc.
Extinderea neobarocă și distrugerile de război
Între 1911–1914 a fost construită aripa centrală neobarocă, care a unit cele două aripi din secolul al XVIII-lea. Noua parte a fost realizată cu mijloace tehnice moderne, dar s-a integrat stilistic în ansamblul baroc existent.
Între cele două războaie mondiale, castelul a fost una dintre cele mai bogat mobilate reședințe nobiliare din Transilvania. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost jefuit, iar ulterior a găzduit un Centru Școlar Agricol.
Schimbările de funcțiune ale castelului în secolele XX–XXI
După naționalizare, funcțiunea castelului s-a schimbat semnificativ: din 1965, în clădire a fost înființat un centru de școală agricolă, care a avut un rol important timp de mai multe decenii în educația profesională din regiune.
După schimbarea regimului, în anul 2005, proprietatea a fost restituită moștenitorilor familiei inițiale. Moștenitorii au decis însă să nu păstreze castelul, care a fost ulterior vândut unui nou proprietar.
Activitatea educațională a continuat totuși în clădire până în anul 2018, astfel că în viața ulterioară a castelului, timp de aproape încă un deceniu și jumătate, acesta a avut un rol important în domeniul educației.
Noua viață a castelului
În anul 2019 a început un nou capitol în viața castelului: profesorul doctor Benedek Imre și familia sa au cumpărat clădirea cu scopul de a o salva de la degradare și de a-i reda demnitatea de odinioară. Restaurarea a fost demarată integral din fonduri proprii, iar lucrările nu au vizat doar reabilitarea clădirii, ci și definirea unui nou rol pentru aceasta.
Scopul lor este ca castelul să nu fie doar reabilitat ca valoare arhitecturală, ci să devină din nou o parte integrantă a vieții comunității ca spațiu pentru evenimente culturale, manifestări și programe comunitare.
Spiritul restaurării este bine reflectat și de una dintre declarațiile lui Benedek Imre:
„Apa curge, piatra rămâne, piatra rămâne.”
(Wass Albert)
Prin aceste cuvinte, el a făcut referire la faptul că, împreună cu familia sa, aparține celor care reprezintă valori durabile, sunt legați de loc și simt responsabilitate față de comunitatea locală. Astfel, reînnoirea castelului înseamnă nu doar o salvare arhitecturală, ci și una spirituală și comunitară.
